Lexus a dat startul sezonului estival cu Sailors Open Day

Anul acesta, pe 1 mai, Lexus împreună cu Sail Adventures au organizat deschiderea oficială a sezonului nautic 2015. Evenimentul de inaugurare s-a numit Sailors Open Day și le-a oferit prilejul celor pasionați de automobile, dar și celor fascinați de sailing să se bucure de relaxare într-o manieră activă.

Pe parcursul zilei, invitații s-au plimbat cu ambarcațiunile în raza Marinei Eforie, au învățat elemente de bază din sailing și au avut posibilitatea să testeze noile modele Lexus, prezente la eveniment.

Parcul auto pregătit de Lexus a inclus un IS300h F Sport, un RX450h President, un GS459h F Sport, dar și proaspătul NX. Așa cum deja știți, cel mai mic SUV al producătorului nipon vine în două motorizări, una hibridă de 197 CP și una pe benzină de 238 CP.

Ambele versiuni ale lui Lexus NX sunt disponibile atât în versiunea cu tracțiune față, cât și în cea cu tracțiune integrală.

“Parteneriatul dintre Lexus, o marcă a cărei filosofie pune accentul pe performanță și grijă față de mediu și sailing ca activitate sportivă, aflată într-o continuă dezvoltare în România, a adus în Marina Eforie oameni dornici să-și depășească limitele și să încerce tehnologii moderne. Lexus își propune ca în fiecare zi să dea viață sloganului Amazing in Motion ', oferindu-le clienților săi experiențe extraordinare și să le insufle valorile mărcii noastre: excelență, grijă față de mediu și responsabilitate socială', a declarat Diana Stan, Marketing Director Toyota & Lexus România.

Adaugă un comentariu